|
Formarea inițială a asistenților sociali prin intermediul învățământului superior este supusă unor schimbări continue în Europa datorate mai multor factori precum îmbătrânirea populației și riscul de marginalizare a acesteia, probleme de sănătate, dizabilitate și depresie, procesul migrației care a adus în prim plan un întreg complex de cauze și efecte asupra incluziunii sociale și acceptare a diversității, globalizarea cu toate efectele sale mai mult sau mai puțin acceptate, sărăcia care reprezintă încă o problemă în multe state, stilul de conducere și efectele acestuia asupra culturii organizaționale și sistemului de bunăstare (Campanini, 2010). În acest spațiu complex, devine necesară o analiză riguroasă a provocărilor actuale ale sistemului de formare în asistență socială și a impactului pe care acestea le are asupra profesiei. Profesorii, cercetătorii și practicienii au o agendă bogată căreia trebuie să îi răspundă prin încorporarea în curricula de formare (Dominelli, 2007). Mai mult, comunicarea în domeniul Asistenței Sociale a devenit tot mai complexă și sofisticată, bazându-se pe tot mai mult pe noi tehnici și metode noi care pot aduce multe avantaje, dar totodată și riscuri în construirea și menținerea relațiilor personale și profesionale.
Numărul curent își propune să ofere un spațiu academic, științific și profesional pentru a prezenta și analiza critic sistemul actual de formare, atât la nivel macro (politici educaționale), mezo (instituții de asistență socială care oferă servicii și instituții de învățământ superior care furnizează formarea), dar și microsocial (cadre didactice și studenți ca actori ai acestui proces de formare și comunicare).
Distribuția articolelor în cadrul numărului curent
Numărul pe care îl propunem cititorilor cuprinde 13 articole care se centrează pe aspecte teoretice și empirice intim legate de modul în care ne raportăm la formarea și comunicarea în asistența socială. Acestea sunt împărțite în două secțiuni tematice:
● Educație, formare și învățare în asistența socială
Această secțiune include șase articole care descriu și analizează provocările diverselor programe de formare în asistența socială. Lucrarea propusă de Sebastian Kurtenbach și Michel Bosse din Germania pornește de la premisa că Europa actuală este un spațiu divers din punct de vedere etnic, iar profesioniștii din câmpul asistenței sociale trebuie să fie competenți și din punct de vedere cultural în livrarea serviciilor. Autorii descriu impactul pe care o comunitate etnică diversă l-a avut asupra asistenței sociale, argumentând nevoia unui echilibru în manifestarea puterii în relația profesională.
Claudia Varga și colaboratorii abordează formarea necesară asistenților sociali care lucrează cu adulți cu probleme de adicție. Perspectiva lor trece dincolo de simpla abordare teoretică și prezintă un program bazat pe ceretare în cazul adulților aflați în procesul de recuperare. Contribuția acestora este valoroasă în câmpul asistenței sociale întrucât programul propus a fost pilotat în cinci țări și prin urmare, reprezintă un model de urmat de către cei care livrează servicii sociale și psiho-sociale. În încercarea de a fundamenta practica asistenței sociale pe date, această contribuție satisface criteriul de intervenție bazată pe dovezi.
Mihaela Gotea și Diana Cristina Bódi se centrează în articolul lor pe un program de educație și suport în supervizare în cazul asistenților sociali care livrează servicii beneficiarilor care suferă de boli terminale. Programul propus este valoros întrucât este generat și implementat ca răspuns direct la provocările sistemului educațional din România pe această componentă specifică. Printr-o analiză critică și reflecție, acesta are potențialul de a deveni un exemplu de bună practică în domeniul supervizării practicii celor care sunt implicați în îngrijirea paliativă.
Dănuţ Bălăuţă și Luiza Vlaicu se referă la modul de organizare și percepții ale practicii de teren așa cum este derulată la Universitatea de Vest Timișoara. Contribuția lor este valoroasă întrucât înglobează atât perspectiva studenților (50), cât și a supervizorilor de practică (10). Rezultatele lor au evidențiat existența unor aspecte problematice care ar trebui rezolvate astfel încât practica de teren să devină relevată în formarea studenților. Astfel, studenții au declarat că au avut ocazia de a-și forma și exersa deprinderi precum răbdarea, comunicarea, responsabilitatea, lucrul în echipă, empatia, deprinderi organizaționale și că interesele lor de formare și-au găsit răspuns în tipul instituției la care au fost plasați. Însă, supervizorii de practică au remarcat o lipsă a cunoștințelor studenților în aria politicilor sociale, legislației și mobilizării rețelei de servicii disponibile în comunitate.
Mihai Iovu și Maria Roth au examinat modul în care studenții de nivel master percep diversele moduri de evaluare din timpul formării lor. Pornind de la premisa că sistemul de învățământ superior pune presiune tot mai mare pe profesori de a angaja tehnici diverse de evaluare a cunoștințelor studenților, autorii au derulat o cercetare pe 25 de masteranzi din cadrul unui program specific de drepturile copilului. Aceștia au concluzionat că există o paletă largă de modalități de evaluare în învățământul superior, dar studenții au opinii contradictorii asupra acestora. În efortul de a identifica cea mai bună metodă sau combinație de metode de evaluare, profesorii trebuie să ofere practici individualizate, centrate pe student, însă acestea sunt extrem de costisitoare și, prin urmare, nu sunt angajate încă în evaluarea conținutului învățării.
Felicia Andrioni și Lavinia Elisabeta Popp abordează în lucrarea lor o temă extrem de importantă în formarea asistenților sociali: angajabilitatea absolvenților. Autoarele prezintă o serie de date statistice și analize de la nivel național și european privind inserția pe piața muncii a tinerilor și propun o cercetare empirică pentru absolvenții de asistență socială din cadrul unei universități publice mici din România. Cercetarea lor care se referă la anii 2014-2015 concluzionează că marea majoritate a absolvenților de asistență socială s-au angajat după absolvire, dar nu neapărat în domeniul de studii. Prin urmare, formarea acestora trebuie corelată mai strâns cu piața muncii.
● Comunicare, consiliere și supervizare în practica asistenței sociale
Alte șapte articole se centrează pe aspecte practice ale comunicării, consilierii și supervizării din asistența socială. Remus Runcan aduce în discuție în articolul său efectele comunicării prin facebook. Studiul calitativ abordează două categorii de utilizatori: adolescenți/tineri și specialiști (consilieri, terapeuți, lideri spirituali și mas-media). Autorul concluzionează că mania facebook reprezintă o formă periculoasă de adicție, destul de dificil de depistat, dar cel mai frecvent întâlnită în cazul tinerilor, angajarea în acest tip de interacțiune socială încurajează exprimarea unui comportament de tip narcisistic prin solicitarea de aprecieri online și depresia reprezintă un mediator al menținerii unei comunicări online.
Emil Bartoș propune în lucrarea sa o analiză a suferinței prin prisma lucrării lui C.S. Lewis. Autorul descrie și analizează trei abordări: filosofică (suferința ca parte a existenței umane), teologică (suferința ca proces transformator) și sociologică (combaterea răului și suferinței). Având în vedere că în munca de asistență socială clienții experimentează diverse forme ale pierderii și suferinței, studiul său este important întrucât atrage atenția asupra rolului asistenților sociali de a mobiliza resursele interne ale clienților de a-și rezolva problemele.
Sorina Dumitrache discută în lucrarea sa rolul traumei în procesul de asistare socială. Trauma compensatorie reprezintă un subiect care nu a fost abordat consistent în lucrările de asistență socială, deși reprezintă un fenomen cu care practicienii trebuie să se confrunte destul de frecvent. Lucrul cu persoane care au trecut printr-o experiență traumatizantă generează experienețe similare și pentru profesionist. Prin urmare, studiul propus analizează și exemplifică modul în care trauma vicariantă intervine în procesul de asistare socială.
Gabriela Povian și Patricia Runcan au utilizat un interviu semistructirat pe un lot de 10 participanți pentru a evalua rolul asistentului social în a comunica un diagnostic pozitiv la testul HIV persoanelor testate. Rezultatele au arătat că procesul de comunicare pre- și post- test trebuie adaptat nevoilor persoanei și familiei acesteia. Asistentul social joacă un rol important în sprijinirea persoanei seropozitive, în identificarea resurselor interne necesare luării deciziilor ulterioare. Indirect, acest studiu atrage atenția asupra necesității includerii unor conținuturi specifice privind formarea asistenților sociali care urmează a lucra cu astfel de beneficiari.
Sorina Poledna și Doinița Grosu se centrează pe specificitățile modului de lucru cu populații de migranți, una din temele prezente în discursul public la ora actuală. Lucrarea lor analizează muncă derulată de Centrul de Consiliere Diakonia din Hamburg. În înțelegerea activității acestuia, se realizează o analiză a contextului migrației din Germania și a prevederilor legislative în vigoare. Activitatea de zi cu zi a asistenților sociali care lucrează cu populații de migranți presupune anagajarea valorilor de respectarea a demnității umane, liberate, egalitatea șanselor, autodeterminare, respectarea drepturilor. Totodată, există un set de competențe specifice pe care astfel de profesioniști ar trebui să le pună în practică.
Ultimele două articole incluse abordează problema supervizării în asistența socială, definită drept o componentă esențială a procesului. Virgil Dan realizează o trecere în revistă exhaustivă a istoriei, evoluției și condițiilor actuale privind supervizarea, concluzionând că reprezintă o componentă importantă în luarea deciziilor etice. Totodată, apelul la supervizare are efecte pozitive asupra practicienilor prin creșterea satisfacției, reducerea stresului profesional și a suprasolicitării, creșterea calității serviciilor. În același discurs al rolului important al supervizării, Adriana Călăuz abordează tema din perspectiva construcției identității profesionale. Pregătirea profesională trebuie să includă programe de supervizare care să îmbunătățească practica asistenței sociale și care să ofere credibilitate intervențiilor livrate.
References
Campanini, A. (2010). The challenges of social work in Europe. Psychologica 52, 2, 687-700.
Dominelli, L. (2007). Contemporary challenges to social work education in the United Kingdom. Australian Social Work 60, 1, 29-45.
|
|