|
Anul 2012 a debutat cu proteste de stradă (şi) în România. Fără a avea o motivaţie politică explicită, pornite sub pretextul demisiei unui secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, aceste proteste par a veni ca o reacţie (destul de) târzie a societăţii româneşti la acţiunile (şi lipsa de reacţie a) autorităţilor publice sau mai larg ale Sistemului. Prin amploare şi consistenţă, manifestările de stradă autohtone se înscriu în seria celor prezente şi în alte contexte. Cel puţin două perspective explicative au fost avansate – prima, care sugerează o reacţie la măsurile de austeritate impuse începând cu iulie 2010, iar cea de-a doua apelează la nemulţumirile anti-sistem (a se vedea dezbaterile online ) care au corespondent în protestele de tipul ”Occupy Wall Street”. Protestele faţă de măsurile de austeritate au fost prezente şi mult mai virulente (a se citi ”violente”) şi în alte ţări, dar au apărut mai rapid, în România fiind înregistrate la momentul respectiv câteva mitinguri ale sindicatelor, dar fără un ecou important (unele au sfârşit în derizoriu cu dansuri de petrecere). Dacă la origine mişcarea ”Occupy” s-a manifestat ca reacţie anti-capitalistă, anti-globalizare, ori contra instituţiilor financiare (internaţionale), în România nota a fost una de nemulţumire generală faţă de politicienii locali şi de instituţiile publice considerate ineficiente şi clientelare. Un aspect de menţionat este că adeseori mobilizarea protestatarilor a fost realizată mai mult prin intermediul reţelelor de socializare, online. Ceea ce a mai particularizat protestele româneşti au fost lozincile noncoformiste scandate şi mesajele cu substrat afişate. Pe fondul acestor proteste au apărut teme naţionale (precum cele împotriva exploatării miniere la Roşia Montană), cât şi unele, mai recente, internaţionale (precum cele faţă de acordul de combatere a pirateriei pe internet sau pe scurt ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement)). Dacă ne-am întreba care dintre perspectivele de explicare a protestelor româneşti este cea corectă, am putea constata că suntem în situaţia de a considera că este posibil ca ambele să fie! Adică avem de-a face atât cu elemente ”transnaţionale” de nemulţumire cu privire la sistemul economic-politic-social actual (chiar dacă mai degrabă cu cel local, în România şi global în restul lumii), cât şi cu reacţii la măsurile de austeritate ale autorităţilor. Refuzul afilierii politice a protestatarilor pare a sugera o identificare cu ”societatea civilă”, dar şi aceasta nouă. ”Protestele din ianuarie 2012” (sintagmă folosită pe site-ul de dezbateri CriticAtac.ro), vin să confirme faptul că graniţele sunt tot mai relative, multe teme de dezbatere publică, fiind în fapt globale.
În acest context, un număr tematic al Revistei de Asistenţă Socială dedicat ”asistenţei sociale internaţionale” pare aproape desuet, ţinând cont că de cele mai multe ori chiar dacă abordează teme locale sau specifice (vezi numerele speciale ale Revistei din anul 2011), punctele de vedere exprimate de autori din arii geografice diferite pot avea semnificaţii şi în alte contexte şi, desigur, interpretări internaţionale. Înainte de a trece la prezentarea articolelor acestui număr al Revistei, vom menţiona câteva dintre cele mai recente schimbări în sistemul de asistenţă socială din România.
Anul 2011 a debutat cu apariţia Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială 2011 – 2013 (Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, 2011a) şi a Planului de acţiune (Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, 2011b) şi s-a încheiat cu o nouă lege a asistenţei sociale (292/2011). Pornind de la recunoaşterea unora dintre problemele sistemului de asistenţă socială legate de utilizarea ineficientă a resurselor materiale, pe fondul creşterii cheltuielilor cu asistenţa socială ca pondere în PIB de la 1.4% în 2005 la 2.86% în 2010, Strategia vizează reducerea acestora cu 0.78% din PIB în 2013. Alte aspecte se referă la reducerea fraudei şi erorii din sistem, îmbunătăţirea focalizării şi administrării, creşterea implicării beneficiarilor, îmbunătăţirea resurselor umane din domeniul asistenţei sociale. Accentul cade în Strategie pe creşterea condiţionalităţilor, înăsprirea condiţiilor de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi pe reducerea cheltuielilor. Din datele Ministerului Muncii la 30 septembrie 2011 (2011c), pentru unele beneficii sociale cheltuielile au scăzut semnificativ faţă de anul 2010, concomitent cu scăderea numărului de beneficiari (de exemplu, numărul de beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei şi cheltuielile lunare aferente au scăzut de aproape 2,5 ori, în situaţia în care în luna ianuarie 2011 nu s-a plătit acest beneficiu datorită unor disfuncţionalităţi administrative). De asemenea, persoanele care beneficiază de măsuri de asistenţă socială sunt încurajate să participe pe piaţa muncii, existând prevederi care sugerează o condiţionare a unor beneficii de participarea la anumite programe considerate relevante (precum cursuri de calificare, programe de educaţie pentru sănătate etc.). De remarcat că în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei sunt menţionate şi ţinte specifice privind ocuparea posturilor din sistemul de asistenţă socială de personal calificat conform cerinţelor postului, oferind astfel oportunitatea profesionalizării sistemului cu (mai mulţi) asistenţi sociali calificaţi.
La finalul anului 2011, după dezbateri parlamentare (şi publice) aprinse a fost aprobată şi a apărut legea 292 a asistenţei sociale. Noua lege se plasează în linii mari pe aceeaşi notă de creştere a participării beneficiarilor în rezolvarea situaţiilor de dificultate în care se află şi de focalizare a beneficiilor de asistenţă socială (care înlocuiesc termenul de ”prestaţii” utilizat anterior) către cei mai săraci dintre săraci, trădând o întoarcere la politicile sociale de tip ”workfare”, cu accente de tip (neo)liberal. Aceste schimbări în domeniul asistenţei sociale au fost însoţite de luări de poziţie publice (în special politice) care s-au axat pe blamarea celor care beneficiază de asistenţă socială, pe etichetarea acestora drept ”leneşi” cărora nu le place să muncească, dependenţi de ajutorul statului şi, în cele din urmă, vinovaţi de situaţia în care se află. Puncte de vedere documentate şi argumentate (Raţ, 2011) au contracarat aceste perspective, atrăgând atenţia că o astfel de perspectivă nu este în acord cu abordările europene asupra excluziunii sociale, iar cheltuielile de asistenţă socială din România sunt printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Un raport recent al Comisiei Europene (Eurostat, 2012), constata că în 2010, în România, procentul celor care se aflau la risc de sărăcie sau excluziune socială era de 41%, faţă de media UE de 23%, mai mare fiind doar în Bulgaria. Pentru a da o dimensiune internaţională, trebuie să menţionăm că aceste schimbări ale sistemului de asistenţă socială nu sunt particulare României, acestea fiind prezente şi în alte ţări (spre exemplu, Ungaria, (Ferge, 2012)). Argumentul prezentat mai sus conform căruia probleme aparent locale au relevanţă internaţională se confirmă şi în domeniul asistenţei sociale.
Acest număr al Revistei de Asistenţă Socială începe cu un ”articol invitat” scris de doi reputaţi autori americani din domeniul dizabilităţii – Elisabeth DePoy şi Stephen Gilson – care ne propun să privim dizabilitatea nu în dihotomia modelor medical vs. social, ci din perspectiva drepturilor omului şi a justiţiei sociale, astfel contribuind la dezvoltarea practicii în asistenţă socială. Preocuparea pentru practica asistenţei sociale este prezentă şi în articolul scris de Annamaria Campanini, Liz Frost şi Staffan Höjer, dar din perspectiva formării viitorilor asistenţi sociali şi a identităţii profesionale a acestora după 1 an de lucru în domeniu. Valeria Guliman ne atrage atenţia asupra nevoii de supervizare, care serveşte prevenirii instalării epuizării profesionale (burnout) în domenii ale practicii ce presupun un consum emoţional suplimentar, precum cel al asistenţei sociale a persoanelor seropozitive. Foarte recent au fost publicate primele date rezultate din Recensământul din 2011, iar acestea ne sunt prezentate pe scurt de dl. profesor Vasile Gheţău. Reducerea numărului populaţiei României cu 2.6 milioane în 10 ani, primordial pe fondul migraţiei şi scăderii natalităţii conduce la preocuparea pentru migranţii români din Italia (principala destinaţie a migranţilor români). Astfel, Daniela Sîrghie, ea însăşi rezidentă în Italia pentru o perioadă, ne semnalează un fenomen nou, denumit ”Sindromul Italia”, prezentându-ne rezultatele unei cercetări calitative în rândul femeilor care au migrat din România şi au lucrat ca îngrijitoare pentru persoane vârstnice în Italia. Articolul profesorului Stephen Cutler ne atrage atenţia asupra consecinţelor pe termen lung ale interzicerii avorturilor din 1966 şi a comportamentului marital al celor care au rămas văduvi. Celelalte articole se preocupă de domenii specifice ale asistenţei sociale – copii cu dizabilităţi (Claudia Oşvat), infractori (Micle, Oancea şi Săucan), persoane vârstnice (Subaşu şi Mureşan), copii (Velicu, Stănescu şi Stativă), traficul de persoane (Alexandru) sau de aspecte teoretice (Ştefăroi), fiecare în parte aducând noi perspective de interpretare a realităţii.
Note
1. Pe site-ul http://www.criticatac.ro a fost lansată o dezbatere în acest sens.
2. A se vedea articolele publicate pe site-ul http://www.criticatac.ro sub tema ”Asistenţa socială – drept sau pomană?” disponibile online în februarie 2012 la adresa: http://www.criticatac.ro/11590/tema-asistenta-sociala-–-drept-sau-pomana/
3. Spre exemplu în noiembrie 2011 a avut loc la Lisabona o reuniune la nivel european de Peer-review în domeniul incluziunii sociale având ca temă îmbunătăţirea eficienţei sistemelor de protecţie socială. Detalii pot fi consultate aici: http://www.peer-review-social-inclusion.eu/peer-review-29-30-november-improving-the-efficiency-of-social-protection
|
|