|
Acest număr special şi-a propus să ofere un spaţiu academic şi profesional pentru a descrie şi analiza critic unul din scopurile fundamentale ale asistenţei sociale: capacitarea copiilor, tinerilor şi familiilor. Evaluarea, planificarea şi livrarea intervenţiilor acestor categorii de beneficiari tinde să se centreze în mod semnificativ pe problemă. Prin urmare, asistenţii sociali îşi vor explica eşecurile intervenţiilor prin raportarea la clienţi ca „nemotivaţi”, „rezistenţi la schimbare” şi/sau „nepregătiţi” pentru a-şi asuma schimbarea. Profesioniştii tind să facă mai degrabă lucruri pentru clienţi şi nu împreună cu aceştia, în special, în cazul situaţiilor/clienţilor „problematici”.
Contrar acestei viziuni, mai multe servicii şi profesionişti s-au centrat pe dezvoltarea unor intervenţii bazate pe resurse. Conform acestei viziuni, capacitarea clienţilor de a face faţă situaţiilor cu care se confruntă reprezintă un scop important al relaţiei profesionale. Prin urmare, centrarea pe resurse şi nu pe probleme arată, în primul rând, respect faţă de client şi prezintă avantaje multiple pentru ambii actori ai relaţiei de asistenţă socială: implicare mai mare în rezolvarea problemelor, stabilirea unor aşteptări pozitive privind viitorul şi asumarea responsabilităţii pentru schimbare.
Din perspectiva teoriilor sociale critice, capacitarea indivizilor, în lipsa oportunităţilor de acţiune şi decizie, poate reprezenta o soluţie universală în cazul categoriilor dezavantajate care au pierdut controlul asupra propriei vieţi. Mai mult, capacitarea poate fi înţeleasă ca implicarea persoanelor vulnerabile pentru a prelua controlul asupra contextelor cu care se confruntă. Acest cadru de înţelegere porneşte de la realismul critic şi asistenţa socială antidiscriminatorie, recunoscând abilitatea individului, inclusiv a copilului şi tânărului, de a recunoaşte dezavantajul cu care se confruntă şi a identifica noi modalităţi de a-şi influenţa situaţia şi de a stimula activismul civic (Thompson, 1997). Prin angajarea metodelor participative, grupuri vulnerabile precum afro-americanii din SUA sau romii din Europa, pot reduce, lupta sau transforma dezavantajul în abilitate. Ivasiuc (2013) apreciază dezvoltarea comunitară ca o practică promovată de Banca Mondială în vederea capacitării grupurilor vulnerabile, fiind acompaniată de o creştere a preocupărilor academice privind participarea. Perspectiva bazată pe drepturi în cazul copiilor, grupurilor minoritare, persoanelor cu dizabilităţi a înlocuit treptat abordările anterioare în serviciile de asistenţă socială. Prin urmare, tinerii sunt înţeleşi ca posesori de drepturi. Capacitarea tinerilor reprezintă unul din obiectivele muncii cu tinerii (Siu-ming, 2009).
Convenţia ONU privind Drepturile Copilului (CDC) precizează rolul responsabililor de drept de a construi contextele favorabile astfel tinerilor să li se ofere oportunităţi reale şi eficiente de a participa. Dreptul copilului la participare este precizat în articolele 12-15 ale Convenţiei. Acesta presupune dreptul acestora de a se exprima liber, libertatea de gândire şi conştiinţă, libertatea religioasă şi dreptul de asociere. Conform articolului 17, statele părţi trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura accesul copiilor la informaţie, văzut ca o premisă necesară participării la luarea deciziilor privind bunăstarea lor. Pe scurt, CDC asigură o serie de drepturi civile şi politice persoanelor sub 18 ani. Prin urmare, capacitarea trebuie să fie un scop al practicilor şi politicilor care au în centru copii. În articolul 42 al Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului se specifică, de asemenea, că orice copil are dreptul de a fi informat cu privire la drepturile stabilite prin convenţie. Pornind de la aceste fundamente, capacitarea copiilor ar trebui să fie un obiectiv central al politicilor şi practicilor.
Acest număr special al Revistei de Asistenţă Socială încearcă să ofere cadre de gândire privind capacitarea tinerilor şi efectele pe care aceasta le are asupra şcolii, contextului de muncă, familiilor, comunităţii căreia aparţin. Dezvoltarea comunităţii prin intermediul capacitării tinerilor înseamnă oferirea oportunităţilor ca grupurile vulnerabile să-şi recapete controlul asupra propriei vieţi, contribuind totodată la schimbare şi asumarea rolului de cetăţeni. Capacitarea tinerilor permite acestora să îşi construiască o viziune optimistă asupra viitorului.
Conţinutul revistei
Acest număr conţine 8 articole teoretice, dar care oferă şi exemple privind participarea copiilor şi tinerilor în contexte naţionale diferite: Danemarca, Marea Britanie, Norvegia, România şi Suedia. Acestea sunt grupate în două secţiuni:
• A înţelege şi a cerceta participarea
Această secţiune conţine două articole care se bazează pe activităţile din cadrul unui proiect european (Participation, Experience and Empowerment for Roma Youth - PEER). Larkins subliniază în articolul ei baza teoretică a proiectului care poate capacita copiii vulnerabili (de exemplu, romi, refugiaţi, copii cu dizabilităţi, copiii aflaţi în sistemul de protecţie) să se implice într-un proces continuu de acţiune şi reflecţie asupra acţiunii întreprinse. Lucrarea porneşte de la o ontologie şi epistemologie de tipul realismului critic, dublat de cercetarea acţiune, prezentând într-un mod sistematic teoriile lui Freire şi Bhaskar. Articolul recomandă o structură clară prin intermediul căreia copiii care provin din medii dezavantajate îşi pot explora situaţia printr-un ciclu „al dialogului, acţiunii şi reflecţiei”. Generarea ideilor, condiţiilor şi contextelor sunt incluse ulterior într-un dialog critic cu membrii grupului, stimulând astfel reformularea experienţei, dezvoltarea unei „conştiinţe critice” şi acţiunea „în funcţie de propria înţelegere a situaţiei şi a factorilor externi”.
În aceeaşi linie, Popescu şi colaboratorii realizează o trecere în revistă a proiectelor şi publicaţiilor privind stimularea şi capacitarea tinerilor de a participa. Inventarierea elementelor din cele 9 ţări partenere ale proiectului din UE s-a făcut în funcţie de itemi precum: titlu şi autori, vârsta romilor participanţi, descrierea participării, domeniul participării. În ciuda criteriilor destul de largi şi a organizaţiilor şi mecanismelor de finanţare pentru romi, s-au identificat un număr relativ mic de publicaţii şi proiecte destinate stimulării participării copiilor/tinerilor romi. Pentru a ilustra modul în care proiectele participative cu copiii şi tinerii romi pot deveni o parte a practicii sociale pentru combaterea discriminării şi promovarea incluziunii romilor, a doua jumătate a articolului prezintă astfel de acţiuni participative cu unele dintre rezultatele lor. Autorii concluzionează asupra deficitului de date în literatura de specialitate şi reflectează asupra necesităţii de a pune în practică astfel de proiecte participative şi de responsabilizare şi, de asemenea, să se documenteze cât mai bine posibil, pentru a permite o reflecţie suplimentară asupra proceselor şi a rezultatelor şi să contribuie la dovezi bazate pe practică în acest domeniu. În partea a doua a articolului sunt prezentate câteva iniţiative.
• Capacitarea copiilor şi familiilor vulnerabile
Această secţiune cuprinde câteva articole care se centrează pe grupuri specifice de copii/populaţii vulnerabile. Aytar şi Brunnberg prezintă situaţia copiilor neînsoţiţi care solicită azil şi sunt plasaţi în familii de substitut în Suedia. Utilizând un design de cercetare mixt, autorii au urmărit evoluţia copiilor migranţi în ţara gazdă pentru a ilustra procesul adaptării la noul context şi măsura în care serviciile de care au beneficiat le-au asigurat capacitarea acestora în cadrul familiilor. Aceştia concluzionează că relaţia copiilor cu alte persoane s-a îmbunătăţit, şi-au dezvoltat capacitatea de a planifica şi de a se adapta la schimbare, o parte din ei au urmat cursuri şcolare, iar experienţele traumatice anterioare au fost procesate. Toate aceste efecte sunt interpretate ca elemente ale dobândirii controlului asupra propriei vieţi.
Utilizând o abordare calitativă, articolul The Role and Influence of Family and Community Relations on the Disabled Persons’ Labor Market Status: Perspectives of Disabled Individuals and Family Members explorează rolul şi influenţa relaţiilor familiale şi comunitare asupra statutului pe piaţa muncii a persoanei cu dizabilităţi. Autorii concluzionează că persoanele cu dizabilităţi întâmpină dificultăţi în accesarea programelor educaţionale, locurilor de muncă, serviciilor de sănătate din cauza distanţei fizice dintre mediul rural şi urban, resurselor financiare limitate, numărului mic de dispensare medicale, numărului mic de servicii comunitare şi şcoli. De asemenea, lipsa resurselor comunitare de a răspunde nevoilor sociale şi medicale ale copiilor cu dizabilităţi creşte stresul părinţilor legat de posibilităţile de recuperare şi incluziune, limitând astfel participarea acestora.
În aceeaşi linie a capacităţii de a munci, articolul Activation for whom? Experiences of the Transition to Adulthood and Adapting to Norwegian Activation Policies investighează experienţa accesări pieţei muncii în cazul tinerilor care au fost în sistemul de protecţie a copilului şi în cazul tinerilor cu dizabilităţi intelectuale. Rezultatele studiului arată că cei care au trecut prin sistemul de protecţie trebuie să depună un efort mai mare pentru a avea acces la diverse prestaţii şi sunt împinşi către strategii de activare pe piaţa muncii. Tinerii cu dizabilităţi intelectuale sunt direcţionaţi către serviciile de protecţie, fiind excluşi de pe piaţa muncii. Prin urmare, se consideră că aceştia din urmă au dreptul la prestaţii sociale şi beneficiază mai puţin de strategii de activare pe piaţa muncii.
Diaconescu şi László descriu Teatru Forum ca un program experimental de prevenire a fenomenului de bullying în rândul elevilor de 12-15 ani. Acestea descriu în detaliu etapele proiectului, subliniind avantajele acestei metode în identificarea unor soluţii non-violente. Autoarele concluzionează că deşi Teatru Forum s-a dovedit o metodă care captează atenţia elevilor, îi motivează şi activează spre schimbare, este insuficient pentru generarea unor schimbări comportamentale de lungă durată.
Lundemark Andresen se centrează în articolul ei pe capacitarea copiilor cu ADHD, un subiect destul de puţin abordat în cercetările de asistenţă socială. Mulţi tineri cu ADHD percep sprijinul din partea sistemelor sociale ca inadecvat sau insuficient acolo unde acesta există. Articolul concluzionează că intervenţiile de tip asistenţă socială trebuie să permită participarea beneficiarilor în luarea deciziilor privind creşterea calităţii vieţii lor. Punctul central este utilizarea cadrului de referinţă al clientului, care îşi înţelege cel mai bine experienţa prin care trece.
În ultimul articol, Voicu, Antal şi Roth analizează rolul copiilor în cercetarea despre abuz şi neglijare din familie. Copiii care au fost incluşi într-un astfel de proiect de cercetare au fost implicaţi în toate etapele: adaptarea instrumentului de cercetare, aplicarea şi interpretarea datelor, beneficiind de sprijin şi informare continuă. Tuturor le-au fost oferite informaţii privind serviciile la care pot apela în situaţia în care sunt/vor deveni victime. Întrucât subiectul cercetării a fost unul sensibil, autorii şi-au propus, de asemenea, să identifice măsura în care copiii se simt comfortabil să discute despre această temă şi măsura în care este nevoie de acordul părinţilor. Reacţiile copiilor au variat în funcţie de vârstă, însă, în general, aceştia s-au simţit mândri că sunt ascultaţi şi că opinia lor este luată în considerare.
Analizând numărul acesta, în ansamblu, considerăm că reuşeşte să surprindă o serie de situaţii problematice privind capacitarea copiilor, tinerilor şi familiilor din perspectiva bazată pe drepturi, a realismului critic, a cercetării acţiune sau a perspectivei ecologice. Articolelel propuse cititorului ilustrează o abordare bazată pe resurse în crearea oprtunităţilor de a participa în multiplele aspecte ale vieţii lor. Aceasta crează o multitudine de opţiuni privind intervenţiile de tip asistenţă socială.
Referinţe
Împreună Agency (2010). Final Narrative Report of the Project ”Empowering Roma Communities in Influencing and Monitoring Local Agendas in Romania. http://www.agentiaimpreuna.ro/files/wb_jdsf.pdf
Siu-ming To (2009). Conceptualizing Empowerment in Youth Work: A Qualitative Analysis of Hong Kong School Social Workers' Experiences in Generating Empowering Practices, In: International Journal of Adolescence and Youth, 15, 3, 257-276, http://dx.doi.org/10.1080/02673843.2009.9748032
Thompson, N. (1997). Anti-discriminatory practice, in M. Davies, The Blackwell Companion of Social Work, Oxford: Blackwell Pub., 238-244.
|
|