Editorial

Proiectat iniţial ca un număr concentrat pe o temă anume, actualul număr al Revistei de Asistenţă Socială îşi poartă şi expune cititorii la o varietate de subiecte pornind de la dimensiunea internaţională, trecând prin dimensiunea naţională şi finalizând cu cea locală care abordează beneficii şi servicii sociale existente.

Pentru început, debutăm cu articolul Danielei Gaba care a decis să abordeze un subiect mai puţin analizat: cel al interacţiunii dintre asistenţă socială şi dezvoltare internaţională. Aşa cum afirmă autoarea, există o nevoie de a acoperi golul existent în literatura de specialitate asupra acestei teme. Prin urmare, aceasta a elaborat un cadru de analiză între asistenţă socială şi dezvoltare internaţională bazat pe două criterii – zone comune de conexiune/ probleme sociale abordate şi nivelul la care apar astfel de interacţiuni (fie teoretic, practic sau deontologic). Analiza pe mai multe niveluri a acestor interacţiunii desfăşurată de autoare a fost mereu considerată în balanţă faţă de implicaţiile celor patru fenomene principale vizibile în asistenţă socială: profesionalizare, internaţionalizare, politizare şi occidentalizare. Ca urmare, au fost identificate o serie de puncte de conexiune precum: sărăcia, sănătatea, genul, ambientul, cooperarea şi educaţia.

În articolul următor, Montero Perez de Tudela şi Durnescu încearcă, de asemenea, să diminueze golul existent în literatura de specialitate de data aceasta asupra subiectului deţinuţilor străini în închisori naţionale. Articolul lor urmăreşte să studieze şi să împărtăşească ceea ce au aflat despre experienţele vizavi de viaţa în penitenciar a unui sub-grup specific de deţinuţi. Ca urmare, articolul se concentrează pe evidenţierea durerilor detenţiunii pentru deţinuţi români încarceraţi în închisori spaniole. Metodologia elaborată este alcătuită dintr-un mixt de tehnici calitative: interviuri individuale şi de grup. Chiar dacă în timpul avut la dispoziţie pentru desfăşurarea cercetării un număr redus de deţinuţi au devenit subiecţi, concluziile studiului trebuie luate în considerare deoarece deschid căi pentru noi preocupări. Durerile detenţiunii identificate la acest grup de deţinuţi şi explicate prin intermediul cercetării sunt: accesul limitat la beneficii – care nu sunt, întotdeauna, disponibile românilor sau măcar nu atât de des pe cât şi-ar dori; discriminarea datorată personalului închisorii, asociat cu procesul de luare a deciziei cu privire la accesul la beneficii; limbajul şi cunoştinţele juridice – în special, cu referire la lipsa înţelegerii corecte a termenilor juridici şi a consecinţelor lor legale -; regulile şi reglementările, de fapt lipsa înţelegerii lor adecvate.

Cu articolul semnat de Scorcia-Popescu, ne întoarcem pe teritoriul românesc, unde începem cu tema abandonului copilului – mai degrabă, cu centrarea pe prevenţia abandonului copilului prin asigurarea de suport mamelor cu risc crescut. Cadrul teoretic se bazează pe teoria sistemică asupra familiei a lui Bowen şi pe teoria ataşamentului a lui Bowlby şi Ainsworth. Este dezvoltată şi un cadru metodologic calitativ utilizat pe 45 cupluri mamă-copil identificate din care o treime au devenit respondenţi pentru interviuri în profunzime. Scopul cercetării a fost unul descriptiv şi explorator şi a urmărit prezentarea relaţiei mamă-copil la trei momente semnificative în viaţă: perioada rezidenţială din Centrul Maternal, plecarea din instituţie şi perioada după părăsirea Centrului Maternal. În cadrul cercetării, autoarea analizează o serie de elemente cu impact asupra cuplului mamă-copil: locuire, recunoaşterea paternităţii, reţeaua de suport, profilul copilului etc.

Articolul lui Floarea abordează un subiect legat, de asemeni, domeniului protecţiei sociale. În articolul său, autoarea încearcă o examinare a schimbărilor legale şi procedurale apărute în sistemul de protecţie a copilului şi familiei din România din ultimii ani, luând în considerare Strategia pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului pentru perioada 2014-2020 adoptată. Autoarea se dovedeşte realistă şi evidenţiază că abandonul copilului ca fenomen social nu va dispărea în perioada de timp alocată strategiei menţionate anterior dar că, măcar, vor fi înregistrate îmbunătăţiri în funcţionarea centrelor de plasament printr-o serie de măsuri cum ar fi: număr limitat de copii prezent în programele de tip rezidenţial; creşterea ratei angajaţi-beneficiari asistaţi, diversificarea serviciilor oferite şi îmbunătăţirea calităţii acestora.

Articolul semnat de Alexandru prezintă un instantaneu al beneficiilor şi serviciilor sociale existente în prezent la nivelul judeţului Giurgiu. Pentru a elabora o imagine corectă asupra situaţiei din acest judeţ, autoarea a utilizat un mix de metodologii – o analiză documentară a materialelor eliberate de autorităţile judeţene şi locale şi organizarea şi desfăşurarea unui focus grup la care au participat profesionişti atât din serviciile publice dar şi din organizaţiile neguvernamentale care funcţionează în judeţul respectiv. Cercetarea a identificat două grupe principale de probleme: a personalului specializat şi a gradului de acoperire a comunităţii cu servicii. Problemele legate de personal se referă, în principal, la lipsa formării profesionale, deficitul de personal calificat, supra-încărcarea cu sarcini de serviciu şi lipsa desfăşurării de vizite la domiciliu pentru realizarea anchetelor sociale. Problemele identificate în relaţie cu serviciile din comunitate se referă la lipsa unei cartografieri sociale la nivel judeţean şi local, proasta comunicare dintre autorităţile judeţene sau locale şi comunitate pentru informare asupra serviciilor disponibile pentru populaţia în nevoie, lipsa motivării din partea autorităţilor pentru a accesa instrumente de finanţare extra-bugetară prin intermediul proiectelor etc.
În articolul său, Sârbu trece în revistă principalele paternuri şi factori determinanţi, fie ei sociali sau culturali, care sunt utilizaţi, de obicei, pentru explicarea conduitelor suicidale. Considerând că suicidul este, în mod eminamente, un fapt social, autorul evidenţiază nevoia de a-l aborda cu profesionalism şi de a evalua întregul context social şi cultural al subiecţilor suicidari. În articol, sunt analizaţi următorii patterni şi determinanţi: depresia şi tulburările psihice; alcoolismul; apartenenţa religioasă; grupurile şi reţelele sociale; locul de reşedinţa; genul şi orientarea sexuală; ocupaţia, şomajul şi excluziunea socială; mediul familial, maritalitatea şi divorţialitatea; vârsta; încercări anterioare, istoricul familial, expunerea la mass media şi efectul Werther etc.

În articolul său, Popa realizează o trecere în revistă a principalelor teorii din domeniul comunicării. Prin analiza diferitelor teorii asupra comunicării şi a modelelor teoretice, cât şi cu susţinerea acestora, autoarea încearcă să explice cum influenţează mass media modalitatea în care percepem realitatea socială. Autoarea afirmă că noile teorii ale comunicării transcend paradigmele modelului informatic sau lingvistic iar accentul se deplasează către crearea unei realităţi comune a unui spaţiu comun cu anumite norme şi reguli.

De la subiectul general al comunicării ne îndreptăm către comunicarea instituţionalizată, apreciată ca o resursă esenţială în funcţionarea adecvată a organizaţiei. În articolul său asupra schimbării şi culturii organizaţionale, Constantinescu se referă la natura profesională a procesului de comunicare şi a importanţei acesteia în asigurarea transparenţei organizaţionale, contribuind astfel la crearea unui sentiment de apartenenţă în rândul angajaţilor.

Articolul lui Ursan şi Oprea abordează subiectul importanţei disponibilităţii accesului la electricitate. Autorii evidenţiază faptul că există o preocupare constantă privind accesul la electricitate deoarece prin intermediul acestuia se poate îmbunătăţii calitatea vieţii persoanelor aflate în sărăcie. De asemenea, articolul prezintă rezultatele unei cercetări exploratorie desfăşurată în Bucureşti privind situaţia persoanelor dezavantajate şi obiceiurile lor privind consumul de energie, apa, căldură şi canalizare. În legătură cu electricitatea, respondenţii au subliniat că sunt conştienţi de consecinţele legale ale racordării ilegale la reţeaua de electricitate dar şi de vulnerabilităţile şi pericolele utilizării de sisteme electrice improvizate.