|
Practica de asistenţă socială are loc la diferite niveluri: la nivel individual, familial, de grup, organizaţional, comunitar şi la nivel societal. În contextul crizei recente, varietatea intervenţiilor de asistenţă socială creşte. Noi grupuri aflate în situaţii de risc şi noi probleme sociale intră în câmpul de intervenţie sau solicită o formă de acţiune socială. Tematica acestui număr special include contribuţii care abordează practica asistenţei sociale la diferite nivele de organizare socială şi eficacitatea acestora.
Intenţia a fost de a stimula reflecţia şi analiza sistematică a “ceea ce funcţionează”/ “ceea ce sună promiţător”/ “ceea ce nu funcţionează” în ariile intervenţiei sociale. Pentru că ceea ce nu funcţionează face parte, de asemenea, din construirea dovezilor, au fost extrem de încurajate contribuţiile care explorează potenţiale raţionamente pentru eşecul intervenţiei/ intervenţiilor şi analiza “lecţiilor învăţate”. Toate acestea sunt încă arii subdezvoltate în România şi o analiză riguroasă a eficacităţii este foarte necesară. Absenţa evaluărilor bazate pe evidenţe ale intervenţiilor sociale directe, dintre manuscrisele primite la redacţie, confirm nevoia pentru dezvoltarea suplimentară a acestui domeniu.
Măsurarea eficacitaţii intervenţiilor de asistenţă socială nu a fost niciodată o sarcină uşoară. Deşi, indicatorii cantitativi sunt importanţi, tipul de schimbare nu poate/ nu trebuie să fie întotdeauna capturat în indicatori cantitativi. Într-adevăr, dovezile vin în multe forme, sunt dinamice şi complexe. De asemenea, rezultatele intenţionate pot fi însoţite de efecte indirecte, neanticipate. Există, de asemenea, riscul ca organizaţiile să se concentreze pe rezultate uşor de gestionat şi pe servicii măsurabile, în detrimentul acţiunii de schimbare social semnificativă.
Date fiind limitările menţionate mai sus, acest număr special difuzează vocile practicienilor şi include analize mai specifice şi bazate pe contextul intervenţiilor de asistenţă socială. Contribuţiile analizează intervenţii la nivel individual/ communitar/ organizaţional/ societal preponderent din România, dar şi din alte ţări. O contribuţie, de exemplu, abordează transferul unui instrument de cercetare din Statele Unite ale Americii la câteva ţări europene (Ilinca şi Cutler) şi discută limitele de măsurare a eficacităţii în asistenţa socială.
Alte articole discută instrumente specifice, practice pentru colectarea cu precizie a datelor, dar şi strategii de coping/ de a face făţă responsabilităţilor profesionale adoptate de către îngrijitorii/ lucrătorii sociali comunitari în contexte cu risc înalt, precum şi nevoia de abilităţi de auto-îngrijire necesare în astfel de situaţii (Mampane şi Omidire).
Ruth Mampane şi Funke Omidire explorează rolul intervenţiilor sociale comunitare şi strategiilor de coping în Africa de Sud. Lucrarea lor are implicaţii practice pentru creşterea eficacităţii practicii în asistenţa socială, întrucât conţine câteva arii de susţinere a sarcinilor profesionale zilnice în relaţie cu elemente de stres major.
Paula Miranda, Liliana Guerra, Magdalena Calderón-Orellana şi Rayen Cornejo prezintă o trecere în revistă istorică a modului în care a fost asistenţa socială conceptualizată şi relaţionată cu domeniul organizaţional şi cu nivelul practicii manageriale şi administrative din industrie şi comunităţi rurale, de asemenea. Analiza autorilor a inclus 91 de reviste care cuprind colecţia Social Work Journal (Revista de Asistenţă Socială) publicată între anii 1970 şi 2017 de către School of Social Work (Facutatea de Asistenţă Socială) of the Pontificia Universidad Católica de Chile. Acest articol discută modalităţile în care contextele sociale, politice şi economice modelează înţelegerea asistenţei sociale în Chile, evoluând de la stadiul de pionierat al învăţământului universitar din America Latină în acest domeniu şi până în prezent.
Nicoleta Neamţu şi Mădălina Teona Huzum examinează relaţia dintre climatul organizaţional şi riscul de epuizare profesională pentru 60 de angajaţi care oferă în mod direct servicii de asistenţă socială în instituţii publice din România. Cercetarea analizează climatul instituţional general şi calitatea supervizării în relaţie cu extenuarea emoţională, cu dimensiunea depersonalizării şi a realizării/ eficacităţii personale, ca aspecte componente ale riscului perceput de către personalul executiv, implicat în intervenţii sociale nemijlocite. Articolul are implicaţii în prevenirea riscului de epuizare profesională în asistenţa socială. Autoarele articolului sugerează că acest rezultat ar putea fi obţinut utilizând o combinaţie de intervenţii primare, atât la nivel individual, cât şi la nivel organizaţional/ instituţional.
În studiul său empiric, Adriana Florentina Călăuz discută supervizarea în serviciile sociale care activează împotriva violenţei şi a abuzului asupra copiilor. Autoarea avansează câteva propuneri pentru a creşte eficacitatea şi receptivitatea acestor furnizori de servicii faţă de nevoile clienţilor lor interni (profesioniştii în asistenţă socială) şi externi (beneficiarii primari ai serviciilor). Ea subliniază emoţiile puternice manifestate de către utilizatorii acelor tipuri de servicii specializate şi sprijinul social de care au nevoie în supervizarea profesională angajaţii care intevin în mod direct, astfel încât să ofere răspunsuri adecvate la problemele beneficiarilor serviciilor.
Gonzague Isirabahenda explorează viziunea masteranzilor în domeniul asistenţei sociale asupra rolurilor de conducere/ leadership ale femeilor în domeniul serviciilor sociale din România şi Republica Cehă. Cercetarea sa calitativă la scară mică sugerează că, deşi intervenţiile sensibile la gen sunt mai eficiente decât intervenţiile "neutre din punct de vedere al genului", capacitatea femeilor de a exercita o influenţă asupra deciziilor de asistenţă socială este totuşi scăzută. Studiul său pune în legătură obstacolele percepute de studenţi pentru reprezentarea femeilor în poziţii de conducere înalte, cu structura societală şi cultura organizaţională.
Oana-Elena Rădăcină analizează principalele schimbări aduse de tehnologie în practicile de asistenţă socială. Lucrarea ei analizează modul în care asistenţii sociali din România integrează tehnologii de bază (calculatoare, telefon, internet) pentru a spori eficienţa activităţiilor.
Elisaveta Drăghici discută instrumente de evaluare relevante pentru evaluarea iniţială a nevoilor şi planificarea acţiunii în serviciile de probaţiune din România. Articolul său include elemente specifice şi necesare a fi incluse în acest proces, cu scopul de a creşte precizia culegerii datelor, atât pentru intervenţii sociale, cât şi pentru cercetări longitudinale.
Petru Ştefăroi propune o lucrare teoretică despre rolul filosofiei în reglementarea practicii de asistenţă socială. El susţine că valorile de bază şi obiectivele fundamentale ale muncii sociale au baze filosofice. În consecinţă, autorul solicită integrarea gândirii multidisciplinare, complexe şi umaniste în educaţia profesională a asistenţilor sociali. Scopul final este ca ei/ ele să realizeze nu numai obiectivele conjuncturale ale subzistenţei, ci şi să urmărească obiective mai înalte legate de schimbarea umană.
Corina Ilinca şi Stephen J. Cutler aduc o analiză transversală a datelor specific fiecărei ţări din Studiul privind sănătatea, îmbătrânirea şi pensionarea în Europa. Ei analizează relaţia dintre capacitatea de auz auto-raportată şi memorie şi solicită luarea în considerare a rolului auzului subiectiv în evaluările de memorie şi demenţă.
Claudiu Ştefani analizează eficienţa strategiilor de combatere a consumului de droguri şi a alcoolului, în special, în ceea ce priveşte delincvenţa juvenilă în Statele Unite ale Americii şi în Europa. El susţine că măsurile adoptate de statele europene converg spre diminuarea problemelor sociale asociate cu consumul de droguri, asistarea dependenţilor şi dezincriminarea posesiei şi a consumului personal de droguri. Diferitele strategii sunt analizate în funcţie de beneficiile şi limitările acestora.
Cristina Gavriluţă introduce cartea lui Ion Ionescu O pledoarie pentru o sociologie deschisă. Gândirea critică şi dezvoltarea durabilă Cluj-Napoca: Limes, 2018. Gavriluţă discută volumul în funcţie de mai multe niveluri posibile de interpretare: analiza pedagogică, critică a problemelor sociale şi o abordare axată pe soluţii. Recenzia prezintă implicaţiile cărţii pentru analiza mai multor provocări sociale: de la migraţie şi îmbătrânire la dezvoltare comunitară şi servicii sociale.
Sperăm că această colecţie de lucrări va fi o resursă utilă pentru o audienţă largă şi că va genera dezbateri constructive şi reflecţie critică în comunităţile academice şi de asistenţă socială. Sperăm, de asemenea, să stimuleze soluţii creative pentru îmbunătăţirea eficacităţii practicilor de intervenţie socială directă şi indirectă.
|
|
