|
Numărul 1/2025, are la bază contribuții orientate către tematica rezilienței grupurilor vulnerabile. Conceptul de reziliență este tot mai popular în diferite discipline și este un termen utilizat pe scară largă, în special în ceea ce privește grupurile vulnerabile.
Evaluarea și analiza programelor de asistență socială pentru grupurile vulnerabile prin prisma factorilor de risc și de protecție, implicarea factorilor decizionali în dezvoltarea unor comunități reziliente, nevoia de formare a specialiștilor care lucrează cu grupuri vulnerabile, reziliența organizațională, reziliența persoanelor cu dizabilități, reziliența consumatorilor de substanțe sau reziliența profesioniștilor din sistemul de justiție penală sunt teme abordate în acest număr al revistei.
În continure vom prezenta, pe scurt, articolele incluse în acest număr tematic.
Primul articol (Tomiță și Ungureanu) prezintă o introducere a ceea ce înseamnă factorii de risc și reziliența tinerilor delincvenți. Conceptul de reziliență este utilizat pentru o gamă largă de grupuri vulnerabile și este definit, așa cum ne este prezentat și în articolele scrise de Runcan sau Căplescu, ca fiind acea capacitate a unei persone de a se adapta la o adversitate. Tot în sfera rezilienței din sistemul de justiție penală este și articolul scris de Dumitran, care prezintă perspectivele sociale asupra rezilienței deținuților care sunt înscriși la studii universitare, dar și articolul (Biriș și Feher) referitor la reziliența socio-culturală a personelor de etnie romă aflate în supraveghere în cadrul serviciilor de probațiune.
Atunci când vorbim despre grupurile vulnerabile, fie că este vorba despre copiii cu dizabilități (Cosiac și Onițiu), copiii exploatați sexual (Bienvenu și Bouteyre) sau tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului (Hartereau, Bouteyre, Binaut), ne axăm pe factorii de protecție care vin în spijinul construirii rezilienței acestora. De asemenea, Trancă și Moțățeanu prezintă factorii de protecție care contribuie la integrarea cu succes pe piața muncii a persoanelor de etnie romă cu studii superioare. Aici este vorba despre studiile superioare ca factor de protecție în construirea rezilienței persoanelor de etnie romă.
Provocările cu care se confruntă adolescenții, victime ale războiului, sunt prezentate în articolul scris de Bărbuță, Cacean și Pop. În acest articol este prezentat faptul că, în vederea dezvoltării și susținerii rezilienței acestor adolescenți, este nevoie de suportul familiei și al comunității, precum și de dezvoltarea unor servicii care să le asigure accesul la educație, servicii de sănătate și sprijin emoțional. Doar prin accesul la asemenea servicii adolescenții refugiați pot deveni rezilienți și pot face față provocărilor generate de războiul din țara lor.
În ceea ce privește strategiile de coping pe care asistenții sociali le utilizează atunci când lucrează cu o categorie vulnerabilă, autorii Goian, Vlaicu și Moțățeanu, menționează faptul că pentru a răspunde nevoilor fiecăreia dintre acestea, este necesar, în principal, ca profesioniștii să-și adapteze metodele de comunicare. O astfel de metodă este abordată și în articolul autoarei Căruntu, care ne vorbește despre importanța consilierii și a metodelor de comunicare a specialiștilor care lucrează în serviciile de îngrijiri paleative.
Multe persoane vârstnice trăiesc sub imperiul unor provocări, greutăți, sănătate precară sau diverse tulburări, dar găsesc modalități de a le depăși. Senectutea reprezintă o etapă de dezvoltare la sfârșitul vieții, când o persoană experimentează o serie de schimbări semnificative în circumstanțele vieții sale. Articolul scris de Doru Buzducea ne prezintă importanța dezvoltării unor servicii sociale care să contribuie la promovarea rezilienței la vârsta senectuții și reducerea vulnerabilităților.
Subliniem că o persoană rezilientă își dezvoltă capacitatea de a face față și de a se adapta la circumstanțele sale de viață în urma traversării unui eveniment tragic sau cu un anumit grad de adversitate. Chiar dacă reziliența este o trasătură comună, accesibilă oricărei persoane în proporții diferite, nu înseamnă că persoanele reziliente nu suferă sau nu sunt îndurerate în urma traversării unei adversități. Acestea dezvoltă o capacitate mai bună de a gestiona situațiile dificile, de a găsi soluții la problemele cu care se confruntă, iar acest lucru poate fi stimulat prin intermediul rezilienței asistate.
Intervențiile care vizează creșterea rezilienței se pot realiza în forme diferite, utilizând potențialul mare de creștere a resurselor sociale și de mediu prin intervențiile de politici publice adecvate. Bunăstarea individului trebuie să fie în centrul acestor eforturi, calitatea vieții fiind o componentă integrantă a bucuriei longevității. Prin urmare, va deveni din ce în ce mai importantă utilizarea rezilienței ca un concept de sănătate publică și intervenția prin politici adaptate fiecărei categorii. Construcția rezilienței poate fi realizată prin creșterea resurselor, având în vedere că promovarea bunăstării în fața adversității are implicații semnificative pentru toate categoriile vulnerabile și societatea în ansamblu ei.
|
|