Evaluarea serviciilor sociale şi a celor de asistenţă socială are o relevanţă deosebită în contextul politic, economic şi social actual al României, „caracterizat de modificări intempestive şi reducţioniste ale politicilor şi serviciilor sociale, fără o estimare avizată a consecinţelor acestor decizii” (Comunicare personală cu Rodica Dinea, septembrie 2010). În prezent, starea dominantă în majoritatea instituţiilor şi organizaţiilor furnizoare de serviciilor sociale din ţara noastră se caracterizează prin: supraîncărcare a personalului cu sarcini de muncă, în condiţiile reducerii drastice a salariilor, demoralizare şi semidepresie a resurselor umane care lucrează în acest sector. Prin urmare, acest număr tematic al Revistei de Asistenţă Socială, focalizat cu precădere asupra evaluării serviciilor sociale, a oportunităţilor şi riscurilor care pot fi asociate acesteia, este necesar şi util tuturor părţilor interesate de acest domeniu.
În momentul în care vede lumina tiparului acest număr al Revistei de Asistenţă Socială marcăm 20 de ani de la reinventarea învăţământului universitar de asistenţă socială în România, la Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Tot prin tinereţea asistenţei sociale şi a serviciilor sociale în ţara noastră putem explica şi faptul că acesta este primul număr tematic consacrat evaluării serviciilor sociale, de o revistă românească activă în ştiinţele sociale după 1990.
Conceptul de evaluare este utilizat în sectorul serviciilor sociale şi în asistenţa socială în mai multe accepţini, dintre care distingem următoarele: evaluarea ca cercetare socială aplicativă, evaluarea ca funcţie a managementului programului social sau instrument managerial şi de decizie, evaluarea ca etapă componentă a procesului de asistenţă socială – fie iniţială, în sensul de evaluare a nevoilor (assessment), fie finală, axată pe evaluarea rezultatelor (evaluation)- în practica directă.
Actualul volum al Revistei de Asistenţă Socială cuprinde preponderent studii şi articole centrate pe evaluarea serviciilor sociale (în sens restrâns al termenului), dar şi din ariile conexe, cum sunt evaluarea practicii directe în asistenţa socială şi evaluarea formării practice, de teren, a profesioniştilor în universităţi. Noţiunile de serviciu social şi program social sunt folosite interşanjabil. În accepţiune restrânsă, esenţa evaluării serviciilor sociale constă în „utilizarea procedurilor de cercetare socială pentru a investiga sistematic eficacitatea programelor de intervenţie socială” (Rossi et al., 1999, p.4). Aceasta include atât evaluarea serviciilor primare şi specializate de asistenţă socială, precum şi a celorlalte servicii sociale, în acord cu definiţia şi tipologiile acestora prevăzute în legislaţia românescă aflată în vigoare, cât şi conform accepţiunii consacrate a termenului în literatura internaţională de specialitate.
„Diversitatea domeniului evaluării, atât sub aspecte epistemologice, cât și metodologice prezintă oportunităţi şi provocări în ceea ce privește depășirea perioadei de aplicare a cercetării în evaluare prin consolidarea unui corpus teoretic și metodologic capabil să structureze o nouă profesie, cea de evaluator.
Dincolo de divergențele dintre cantitativ şi calitativ, evaluarea programelor pare să construiască terenul unei concilieri, a unui compromis pornit din exigențele și nevoile practice de îmbunătățire a programelor sociale. Dezbaterile între utilizarea metodelor cantitative versus calitative au antrenat argumente pro şi contra, punând în contradicţie orientări ale ştiinţei: obiectivism versus subiectivism, realism versus relativism, pozitivism versus construcţionism etc. De aceea, există diverse modalităţi de abordare a acestor provocări, fie pornind de la abstract la concret (de la nivelul ontologic la cel metodologic), fie invers (de la datele particulare la teorii)”(Corespondenţă personală cu Ştefan Cojocaru, octombrie 2010).
Evaluarea serviciilor sociale este un domeniu interdisciplinar, aspect care se reflectă şi
în conţinutul acestui volum. Autorii articolelor cuprinse în acest număr al revistei îmbogăţesc domeniul evaluării serviciilor sociale şi al practicii asistenţei sociale prin îmbinarea abordărilor bazate pe variatele lor specializări profesinale: asistenţă socială, sociologie, psihologie, management, teologie socială, drept, administraţie publică. În conţinutul acestui volum sunt prezentate şi nuanţate diverse perspective asupra evaluării serviciilor sociale şi a practicii asistenţei sociale: cea a cercetării, cea bazată pe evidenţe şi informare, cea politică, legală, economică, etică şi nu în ultimul rând o perspectivă transculturală. Diversitatea culturală a autorilor (originari din 3 continente şi 7 ţări) şi a abordărilor prezentate de aceştia reprezintă cu siguranţă un punct forte al acestui volum.
În numărul curent al Revistei de Asistenţă Socială evaluarea serviciilor sociale este centrată în jurul următoarelor dimensiuni cheie: teorii şi modele de evaluare (de exp. modele de evaluare a antreprenoriatului social); utilizarea şi utilitatea evaluării; crearea şi susţinerea ansamblului proceselor organizaţionale prin construirea capacităţii de evaluare (ECB), care să determine sporirea calităţii evaluării şi utilizării acesteia; metodologia cercetării de evaluare - cu prezentarea diversităţii proiectării acesteia, a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de culegere şi de analiză a datelor, utilitatea diferitelor metodologii de culegre şi analiză a datelor, provocări şi dificultăţi metodologice -; practica evaluării serviciilor sociale, secţiune care include atât cercetări empirice de evaluare a programelor oferite anumitor grupuri vulnerabile, cât şi cercetări axate pe un context mai larg şi pe consecinţe la nivelul comunităţii ale furnizării serviciilor publice în general şi ale celor sociale în special. Această arie include, de asemenea, exemple de bună practică din administraţia publică locală şi regională, care a determinat îmbunătăţirea calităţii servicilor sociale şi creşterea eficienţei acestora.
Într-o eră a responsabilităţii, răspunderii, performanţei şi transparenţei utilizării banului public, precum şi în contextul complex şi dramatic al crizei politice, economice şi sociale actuale din România, serviciile sociale şi asistenţa socială pot aspira nu doar la supravieţuire, ci la performanţă, folosind procesul de evaluare ca adjuvant în dezvoltarea lor. Cu siguranţă că evaluarea serviciilor sociale nu reprezintă doar o oportunitate pentru dezvoltare socială, ci aceasta incumbă şi anumite riscuri, în funcţie de cine şi cum o utilizează. Atunci când evaluarea se transformă în pseudoevaluare sau au loc abuzuri evaluative consecinţele acesteia sunt distructive.
Ca răspuns la nevoile sociale actuale, impactul serviciilor sociale poate şi trebuie să fie pozitiv în continuare, îmbunătăţind calitatea vieţii beneficiarilor din comunităţile locale şi judeţene şi prevenind grave dezechilibre la nivelul societăţii în ansamblu. Pentru a se ajunge la asemenea rezultate dezirabile, organizaţiile şi instituţiile furnizoare de servicii sociale este necesar să devină inovative, să promoveze proiecte noi şi inedite, să iniţieze şi dezvolte o conducere antreprenorială, cu responsabilităţi şi atribuţii distincte de conducerea axată pe funcţionarea curentă, rutinieră.
Bibliografie:
Rossi, P. H., Freeman, H.E., Lipsey, M.W., (1999), Evaluation, A Systematic Approach, 6th Edition, Thousand Oaks/London/New Delhi, Sage Publications
„Babeş-Bolyai” University Cluj-Napoca, Sociology and Social Work Faculty, B-dul 21 Decembrie 1989, No.128,
400604 Cluj-Napoca, Romania, Tel: + 40-264-424674, E-mail: ncneamtu10@yahoo.com
