|
Evoluţia societăţii din perspectivă culturală, politică, tehnologică şi stiinţifică determină cristalizarea şi sedimentarea unor circumstanţe responsabile de apariţia unei dihotomii care percepută, înţeleasă şi mai ales aplicată în mod dogmatic poate genera efecte ce sunt, în prima instanţă, acute. Ulterior, în lipsa recunoaşterii gravităţii dar şi a deficitului în raport cu ceea ce numim acţiune, efectele sau consecinţele acestor fapte depăşesc stadiul cronicizării şi pot deveni patologice. O societate poate evolua unidirecţional, înregistând progrese remarcabile într-un anumit aspect al vieţii cotidiene dar şi pluridirecţional. Indiferent de stadiul dezvoltării, în orice comunitate, violenţa este prezentă şi reprezintă un indicator atât al relaţiilor interpersonale, cât şi al raportului existent între ceea ce numim micro respectiv macrosistem. În acest context, resorturile care susţin şi generează intervenţia formală şi informală sunt influenţate major de mentalul colectiv reflectat în sistemul de justiţie civilă şi penală, în serviciile sociale, medicale, educaţionale. Există comunităţi/ societăţi în care congruenţa devine un principiu fundamental astfel încât reglementările legislative sunt susţinute de ceea ce numim resursă umană sau infrastructură umană. Din acest punct de vedere, ne referim la specialiştii formaţi pentru intervenţie, recuperare şi integrare socială aâat în raport cu victimele, cât şi cu agresorii. Nu putem însă să nu luăm în considerare cazurile acelor comunităţi/ societăţi care sunt membre ale unor structuri internaţionale, aderă la pacte şi convenţii în care sunt stipulate drepturile omului şi principii pe care se fundamentează demnitatea umană, dar în care încă există rigiditate şi ambiguitate faţă de ceea ce numim suport social formal.
Ne mai influenţează încă sintagme precum “bătaia este ruptă din rai ”, “eu te-am făcut, eu te omor”, “eşti proprietatea mea”, “bărbatul ştie cel mai bine ce este de facut”, “iubeşti o femeie doar atunci când o loveşti sau o faci să sufere”, “scopul scuză mijloacele”, “manifestarea iubirii/ sentimentelor denotă vulnerabilitate/ slăbiciune”? Emoţiile sociale reprezentate de vinovăţie, ruşine, jenă sunt cele care, în multe comunităţi, generează elaborarea unor norme care permit o cultură a violenţei reflectată în stereotipuri, principii, reguli care sunt îmbrăţişate şi respectate de cei mai importanţi piloni ai unei societăţi: familia, justiţia, religia. Într-un context în care rolul familiei este recunoscut, în special, în plan teoretic dar mai puţin susţinut în plan acţional, norme şi principii tansformate în virtuţii devin, în circumstanţele actuale, simple idealuri iar cei care se incumetă să le susţină şi să le pună în practică pot fi consideraţi nostalgici ca să nu spunem utopici. De cele mai multe ori, actele de agresivitate transformate ulterior în acte violente sunt analizate în contextul unei constelaţii de cauze precum: lipsa veniturilor, consumul şi dependenţa de susbstanţe nocive, lipsa educaţiei şi a informaţiei, emoţii precum gelozia, invidia, jena, principii şi norme specifice unei socializări de tip patriarhal.
Etiologia violenţei şi a agresivităţii umane este explicată şi analizată în funcţie de dinamica socială reflectată în diferitele segmente care o definesc. Indiferent de tipul abordării, punctul comun al analizei este reprezentat de prezenţa sau absenţa modelului familial considerat a fi definitoriu în ceea ce numim procesul de socializare al individului. Violenţa din cadrul familei se reflectă în interacţiunea acestuia cu mediul. Este de fapt un proces ambivalent în care algoritmul este uşor de indentificat iar intervenţia implică particularizarea abordării.
Prezentul număr al Revistei de Asistenţă Socială include abordări şi studii care analizează etiologia violenţei din cadrul familial (abuzul asupa copilului, violenţa intimă, abuzul asupra vâstnicului) dar şi social (prevalenţa violenţei şcolare). Sunt luate în considerare atât perspectivele clasice, cât şi cele actuale iar analiza se centrează pe importanţa tratării acestui fenomen în context interdisciplinar. Acţiunea şi intervenţia de tip holistic reprezintă un avantaj dintr-o triplă perspectivă: preventivă, curativă şi formativă deoarece fiecare individ, în funcţie de context, educaţie, acces la informaţie, dezvoltare personală poate deveni victimă sau agresor. Totodată, majoritatea studiilor prezintă o radiografie a modului în care violenţa din societatea românească este abordată în raport cu noile reglementări legislative dar şi cu infrastructura serviciilor sociale.
|
|
