Editorial

În acest an se împlinesc trei decenii de la renaşterea domeniului asistenţei sociale în 1990. Cu ajutorul profesioniştilor din „şcoala românească veche”şi cu experţi din străinătate au renăscut instituţiile publice, ong-urile, legislaţia şi învăţământul de specialitate. Articolele descrise mai jos ne prezintă într-o manieră documentată şi validată ştiinţific, o parte din reuşitele şi eşecurile asistenţei sociale româneşti din perioada 1990-2020.

Nevoia de formare profesională continuă la nivel avansat, la 3 decenii de la revirimentul sistemului de învăţământ universitar în domeniul asistenţei sociale din România a condus la dezvoltarea şi acreditarea unui program de doctorat descris de către Patricia Runcan şi Mihai Iovu. Articolul argumentează nevoia dezvoltării unui program doctoral în asistenţă socială în contextul cercetării, educaţiei şi practicii profesionale din România şi descrie curriculumul şi competenţele profesionale şi transversale obţinute de către absolvenţi.

Elisaveta Drăghici realizează o analiză a problemelor sociale reflectate în presa scrisă a anilor 1989-1990 în contextul reconstrucţiei asistenţei sociale. Este prezentat rolul presei în redarea problematicii sociale, economice şi legislative oferind o imagine asupra reacţiei societăţii faţă de problemele cu care s-a confruntat şi strategiile de soluţionare a acestor probleme. Pe de-o parte, autoarea identifică şi descrie categoriile sociale şi problemele sociale evidenţiate în presă, iar pe de altă parte, prezintă maniera în care tema reînfiinţării instituţiilor de asistenţă socială a fost abordată de către ziarişti.

Alina Breaz face o analiză a rezultatelor unor cercetări din ultimii zece ani, respectiv 2010-2019, publicate în Revista de Asistenţă Socială, revistă emblematică la nivelul României în domeniul asistenţei sociale, care îşi propune a fi un mijloc de diseminare a cercetărilor, a bunelor practici, a experienţelor din domeniul Asistenţei sociale, dar şi a politicilor sociale, servind drept instrument de schimbare socială.
Remus Runcan şi Rebeca Lupşa efectuează o analiză de impact a programului de recuperare a persoanelor dependente de substanţe „Teen Challenge”, utilizând metoda studiului de caz. Este descris istoricul acestui program care subliniază relevanţa practicilor spirituale în reabilitarea persoanelor dependente de droguri şi prezintă evoluţia programului.

Starea actuală a autismului din punct de vedere statistic, medical, legislativ sau al terapiilor de recuperare este prezentată în articolul semnat de o echipă de autori de la universităţi diferite şi cu specializări diferite din România: Stoia, Minulescu, Trancă şi Bredicean. De asemenea, autoarele expun un studiu de caz care evidenţiază dezvoltarea serviciilor furnizate în cadrul primului centru comunitar pentru copii cu autism din România, ce aparţine Asociaţiei Casa Faenza, de-a lungul celor 19 ani de funcţionare.

O problemă medicală semnificativă a zilelor noastre o reprezintă cancerul. Acesta are implicaţii în mai multe arii, inclusiv psiho-sociale sau spirituale. După schimbarea de paradigmă, în care cancerul nu a mai fost văzut doar în forma sa fatalistă, a fost creată o nouă subdisciplină oncologică, psiho-oncologia, care răspunde problemelor psihosociale asociatei acestei boli. Adelina Ştefănuţ şi Mona Vintilă fac o pledoarie pentru sprijinirea dezvoltării acestui domeniu, al psiho-oncologiei.

Practica încălcării dreptului copilului de a avea o viaţă sănătoasă de familie, în contextul divorţului dintre părinţi constituie o formă de abuz emoţional. Alienarea parentală, ca formă de abuz psihologic sever, este abordată de către Sîrbu, Trancă, Toma şi Tudorel printr-o analiză calitativă a literaturii de specialitate, care evidenţiază o nevoie de conceptualizare mai clară a termenilor: alienare parentală, sindrom de alienare parentală sau tulburare de alienare parentală, cu scopul de a evita confuziile în domenii multidisciplinare, precum psihologie, asistenţă socială, ştiinţe juridice sau pedagogice, unde se regăseşte aplicabilitatea lor practică.
Articolul semnat de Bălău, Onaga, Povian, Neagoe şi Runcan explorează implicaţiile teoretice şi semnificaţiile practice ale aplicării principiilor religioase în consilierea socială a persoanelor cu dizabilităţi în raport cu abordarea actuală, care este predominant laică. Autorii prezintă un studiu de caz în care este analizată percepţia practicienilor care sunt implicaţi în consilierea persoanelor cu dizabilităţi cu privire la rolul pe care îl poate juca religiozitatea în practica profesională.

Mergând pe aceeaşi temă comună a spiritualităţii, Neagoe şi Bălău discută despre practica asistenţei sociale în raport cu evoluţia fenomenului religios, precum şi relevanţa spiritualităţii creştine în contextul creşterii secularizării vieţii sociale. Prima parte creionează o imagine a transformărilor religioase recente şi a efectelor acestora asupra societăţii, cu accent pe misiunea socială a bisericii şi rolul religiei în asistenţa socială, iar partea a doua analizează modul de organizare şi funcţionare a iniţiativei religioase, în contextul în care teoreticienii afirmă fiabilitatea sistemelor fundate religios.

Bordas-Mohorea şi Sârbu prezintă rezultatele unui studiu naţional care abordează delicata temă a independenţei financiare a victimelor violenţei în familie aflate în centrele rezidenţiale din România, evidenţiind abuzurile financiare suferite de victimele violenţei în familie din centre rezidenţiale, precum şi dificultăţile pe care le întâmpină victimele în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii. Autorii au conturat în acest articol un profil al victimei independente din punct de vedere financiar.

Rolul asistentului social şi o serie de dificultăţi actuale cu care se confruntă asistenţii sociali din domeniul prevenirii abandonului şcolar sunt prezentate de către Loredana Trancă, având la bază un studiu calitativ realizat în zona de Vest a României.

Amprenta utilizării tehnologiei moderne de informare şi comunicare are beneficii şi consecinţe la nivel familial şi social. Acestea sunt prezentate de Tudorel şi Vintilă într-un articol ce poate fi considerat un îndrumător pentru specialiştii din domeniile asistenţei sociale şi psihologiei, prin analizarea influenţei factorilor sociali care pot duce la o utilizare excesivă sau chiar la dependenţă de tehnologie.
Dezvoltarea şi evoluţia asistenţei sociale timp de trei decenii este descrisă succint de către Alina Breaz, incluzând aspecte reflectate în sistemul de învăţământ superior de la nivel naţional.

În concluzie, numărul 1/2020 al Revistei de Asistenţă Socială şi-a propus să aducă în faţa comunităţii asistenţilor sociali din România şi de la nivel internaţional o colecţie de articole menite să marcheze cu preponderenţă evoluţia celor 30 de ani de la renaşterea asistenţei sociale în România.